Ascultând "I won't give up" a lui Jason Mraz am ajuns la versul "How old is your soul?"
Astfel am căzut pe gânduri şi am conştientizat,poate pentru prima dată,că aproape mereu punem accent pe vârsta biologică,nu pe vârsta sufletului nostru sau pe interiorul nostru.Toată viaţa suntem preocupaţi de felul în care arătăm,când suntem mici (fete fiind) ne îmbrăcăm cu rochiile mamelor noastre şi ne încălţăm cu pantofii lor cu toc,ne jucăm de-a părinţii pentru că ne dorim să fim mari.Timpul trece,terminăm clasa a patra,gimnaziul,liceul,trec anii şi poate încă nu suntem pe deplin conştienţi că am ajuns să fim ceea ce ne-am dorit de când eram copii : adulţi.
Suntem prea atenţi la problemele de zi cu zi,la lucrurile din trecut ce poate încă ne dor , în privinţa cărora ne îngrijorăm, tot timpul ne facem planuri pentru viitor, pierdând astfel din atenţia şi importanţa pe care ar trebui să o acordăm prezentului .
Când ajungem pe la 40 şi ceva de ani,încercăm pe cât putem să ne ascundem vârsta şi primele riduri.La 60 ne simţim bătrâni şi regretăm trecerea timpului,dar nu ne gândim că lucrurile s-au schimbat,nu mai arătăm ca la 25 de ani,nu mai gândim la fel ca la 18,nu mai râdem cu aceeaşi poftă ca la 8,dar trăim la fel de intens ca întotdeauna.Încă ne mai supără oamenii răi şi ne speriem la filme de groază,tresărim când începe melodia noastră preferată şi râdem când suntem gâdilaţi.Suntem aceiaşi noi,avem acelaşi suflet,la fel de tânăr;ne simţim mai bătrâni pentru că arătăm mai bătrâni.
So,how old is your soul?
