Va trece mult timp și eu nu știu dacă am să trec peste. Sunt la răscruce, neștiind pe ce drum să apuc. Dacă mi-aș călca pe suflet și aș alege calea uitării, mă tem de clipa în care nu va mai rămâne nimic din ce simt acum, de clipa în care nu va mai exista cale de întoarcere și te voi fi uitat. Dacă asta se întâmplă, mă întreb cu groază și durere ce rost au mai avut acele tresăriri, zâmbete, teama de a te pierde, dorința de a te face fericit, bucurii de revedere, emoții, planuri, sentimente, trăiri. Ce rost am mai avut noi? De ce a trebuit să te întâlnesc, până la urmă urmei? Ce ai avut tu, puteam dărui oricărui alt băiat, fără să mai iubesc și fără să mai sufăr, fără să mă pierd când am simțit că te-am pierdut.
Dacă nu uit și continui așa, nu știu ce se va alege de mine. Este teribil să te am în gând de când mă trezesc, până adorm din nou, să nu am liniște, să aud undeva numele tău, să tresar, apoi să mă întristez, să mă gândesc ce faci tu acum sau diseară și să conștientizez posibilitatea de a te întâlni cu prietena ta sau mai știu eu ce. Chiar și acum, menționând acest lucru, pierd cheful de a continua postarea, simt că pic, simt un gol în mine, un nod în gât. Dar așa stau lucrurile, indiferent de felul în care le-aș percepe eu, indiferent de mine. Totul a depins de tine :)
