Oamenii iubiti

In viata, intampinam multe lucruri ce ne dor. Unele ne dor doar cand ni se intampla, pentru ca mai tarziu sa ni le amintim zambind, pierzandu-si din esenta si intensitate de-a lungul timpului, altele dor de fiecare data cand ne revin in minte... Acelea-s lucrurile ce inca ne afecteaza, pentru ca in continuare ocupa un loc in inimile noastre.
Asa este si cu oamenii: pe unii ii placem, ne atrag, credem ca-i iubim, credem ca intr-adevar conteaza, iar pe altii ii iubim pur si simplu si din cine stie ce motive, raman importanti pentru noi, chiar daca pleaca din vietile noastre.
Timpul ne arata intotdeauna cat de profund a fost sentimentul; cu cat mai puternica a fost iubirea, cu atat ii este mai greu timpului sa stearga ramasitele ei, atat de greu ca uneori, o parte din ea, patrunde in adancul nostru si nimeni niciodata nu o poate scoate.
Unii oameni sunt un mister. Ii avem mai mult in minte, decat in brate. Pentru un timp scurt petrecut impreuna, petrecem restul vietii simtindu-le lipsa si intrebandu-ne uneori "Cum ar fi fost daca..."
Altii, nu stim de unde au venit si de ce au plecat. Lasand usa intredeschisa, sadim speranta ca se vor intoarce intr-o zi si, in ciuda faptului ca zilele continua sa treaca fara niciun raspuns, inchidem usa in nas oricui altcuiva ce doreste sa intre.
Sunt si oameni pe care ii dam afara, desi ne doare sufletul. Ii dam afara pentru ca inauntru s-a strans prea multa durere si prezenta lor inseamna, de asemenea, un chin extrem. Vedem astfel ca desi i-am alungat, nu putem alunga si durerea, ce ramane chiar daca ei inca incearca acea cheie veche la usa noastra sau bat la alte usi.

Asa sunt oamenii iubiti: ii iubim si asta spune tot. Cand pui suflet pentru cineva, daruiesti o parte din tine, daruiesti timp, atentie si acestea sunt lucruri ce nu se pot recapata. De aceea, ai grija de cine te indragostesti, pentru ca sufletul nu se regenereaza si risti sa pierzi tot, iar mai apoi, sa te pierzi pe tine...