Finish line ...

S-a întâmplat lucrul la care mă asteptam cel mai puţin: mi-ai vorbit, din proprie iniţiativă, fără ca eu să te mai fi căutat măcar. Mai mult, spui că vrei iertare..
Sunt, într-un mod bizar, uimită, dată peste cap, dar şi mai împăcată cu mine însămi. Şi cu tine.
Este o situaţie ciudată.. Într-adevăr, am fost supărată pe tine uneori. Am fost furioasă, am suferit, am simţit că totul se termină cu plecarea ta, dar acum nu îţi port pică, nu te urăsc şi te-am iertat de mult timp. Te-am iertat dinainte ca tu să-mi fi cerut s-o fac. Am acceptat natura lucrurilor, am înţeles situaţia, te-am înţeles şi pe tine.
Te iert. Mă iert şi pe mine. Îmi iert trecutul, naivitatea de a mă fi îndrăgostit în aşa manieră, cât şi slăbiciunea de a suferi şi a insista atât.
De acum, cu bine! Dacă la un moment dat, drumurile ni se vor intersecta, ştiu că va fi mult mai bine decât a fost deja. Dacă tot ce ne-a fost menit este de domeniul trecutului, este bine şi aşa. Vom fi bine oricum. Cu bine de acum!