Gol în suflet din nou. Durere în inimă, durere adun, durere sunt, durere simt de fiecare dată când aflu ceva despre tine sau despre ea și în cel mai rău caz, despre voi. Durere, când mă gândesc că te-am pierdut, că te-am lăsat să mă lași, că m-am lăsat să te iubesc. Nu ar fi trebuit niciodată să fac asta. Iubirea-i dură,grea,dureroasă. Pui suflet, aduni durere. Durere, durere de fiecare dată când mă gândesc la tine, când vreau să vorbim, dar îmi alung repede gândul pentru că știu că nu aș mai avea ce să îți spun. Ți-am spus tot și nu ți-a păsat. Și nu îți pasă. Și doare. Durere când știu că nu te doare și că ai trecut mai departe cu cea mai mare ușurință, pentru că de fapt, nu ți-a păsat niciodată. Nu am fost niciodată nimic pentru tine. Și doare... Doare să simt că te iubesc, deși tu ești indiferent. Doare că sunt așa naivă. Doare că nu pot să dorm și mă gândesc la tine. Doare chiar și acum, când scriu asta și nu pot controla câteva lacrimi ce țin să-mi amintească acum cu orice preț că suferința asta-i reală. Am greșit mult, n-ar fi trebuit să fac multe lucruri dintre cele pe care le-am făcut. Ar fi trebuit să fiu și eu indiferentă, trebuia să știu că nu putem ajunge nicăieri, trebuia să știu că nu vrei...
Cum pot eu să fiu fericită? Cum pot să șterg atâta durere pe care o adun clipă de clipă? Cum pot eu să fiu atât de puternică?
Cred că voi ajunge, într-adevăr, să te urăsc. Am oferit dragoste, am primit în schimb indiferență. La ce bun să te mai iubesc, să mai iubesc?
