Ciudat

Habar nu am cand ai devenit atat de important si cand am ajuns sa te iubesc asa.
Imi amintesc inceputurile si rememorez primele noastre intalniri. A existat dintotdeauna o atractie inexplicabila fata de tine, am vazut mereu ca ai ceva aparte, acel ceva pe care-l cautam dintotdeauna si pe care, atunci cand l-am gasit, l-am dorit. Si te-as fi dorit pentru tot restul vietii... Si poate ca te vreau inca, dar nu vreau sa recunosc.
Mi-ai parut ciudat, din prima clipa in care te-am descoperit, dar nu genul de ciudatenie care te indeamna sa abandonezi, sa pleci cat mai departe, ci acea sclipire noua si atractiva, pe care vrei sa o deslusesti si pe care o iei ca atare. Cu timpul, am inceput sa te cunosc si mi-a fost confirmat faptul ca esti special, te-am inteles si te-am iubit, cu fiecare privire, cu fiecare zambet, cu fiecare cuvant pe care-l spuneai. Te-am inteles chiar si cand erai de neinteles, te-am iubit chiar si cand erai demn de ura, te-am vrut, chiar si cand ai incetat sa ma mai vrei.
Finalul a fost ciudat, de asemenea. Atunci nu am inteles nimic, nu am stiut cum poti face asta si de ce, dar acum inteleg ca asa ti-e felul, este specific tie. Ceva s-a intamplat, dar nu stiu ce. Cu siguranta am gresit amandoi, insa mi-ar fi placut sa stiu unde. Este ca si cum am incalcat regulile tale, fara ca eu sa le stiu, iar apoi am fost pedepsita.
Regret . Noi puteam fi mai mult de atat. Noi putem. :)