luni, 9 decembrie 2013

Jocuri şi amintiri

 Ce joc stupid stupid și ce reacții deplasate! Nu m-aș fi așteptat la așa ceva, cu atât mai puțin de la persoane în toată firea. Vezi? Și tu-mi spuneai mie că vârsta este o problemă... Vârsta este un număr, arată cât timp ai petrecut până în prezent pe pământ, de când ai văzut prima dată lumina zilei, nu indică maturitatea, cunoștințele, personalitatea, sentimentele.  
 Și ce dacă am 18 ani? Crezi tu că nu te-aș fi putut iubi sau face fericit la fel ca o persoană de 28? Aiurea. Ar fi trebuit să știi aceste lucruri, dar cum nu le-ai știut, cu siguranță le vei învăța într-o bună zi.  
 Eu, fiind visătoare, naivă, implicată, orbită, îndrăgostită, pur și simplu, am vrut să fac orice putea să te facă fericit, să te simți cald. Și am făcut. Sunt lucruri ce ar mai fi trebuit încercate, demonstrate, simțite, riscate și am fi avut tot timpul din lume, tot timpul meu l-aș fi dedicat fericirii tale, ție. Dar tu nu mi-ai mai dat timp ... 
 Păcat. Mare păcat, mare pierdere. Amintirile rămân aceleași, iubirea este încă neschimbată. Ceea ce se schimbă este timpul petrecut în lipsa ta, care mi-ar fi plăcut să fie invers proporțional cu durerea pierderii. Dar nu este. Durerea are intensități variabile: azi mă doare tare că nu te am, mâine mă doare să mă gândesc că ai pe altcineva, apoi mă doare că mă doare, când de fapt, nu ar trebui să mă doară, după care, mă doare mai puțin că nu te am și mai mult c-am crezut în tine, apoi mă doare sufletul, pur și simplu, din cauze necunoscute sau poate multiple... 
 Va veni și ziua în care nu mă va mai durea, dar până atunci, iau totul ca atare. Lucrurile se întâmplă, cu sau fără voia mea. Cred în destin și ce este menit  să se întâmple, se va întâmpla. 
 P.S. Am scris toate aceste lucruri într-un memo, iar mai jos am văzut lista cu piese pe care voiai să le pui pe CD. Amintiri peste tot! Îți amintești că ți-am propus și eu unele melodii? Voiai să fac și eu un CD care să îți amintească de mine. Dar îți amintești scrisoarea? Oare îți amintești de mine, în general? Au fost și momente frumoase, indiferent dacă recunoști sau nu, dacă îți amimtesti sau preferi să uiți. Ai simțit pe pielea ta acele stări drăguțe pe care și eu reușeam să ți le declanșez. Sper că ai păstrat pentru mine sau nu ai păstrat deloc lucrurile ce ar fi trebuit să fie ale noastre. Gândul că ea a intervenit și acum este dat peste cap tot ceea ce însemna "noi", mă ucide ... Acum, "noi" nu mai este format din mine și din tine, tu ai intrat în componența altui "noi", despre care eu nu pot vorbi decât la persoana a treia ...