Iată că astăzi mă simt din nou rău. La urma urmei, nu-i nici prima, nici ultima dată.
Ideal ar fi fost să pot lăsa în 2013 tot negativismul și toată suferința, dar lucrurile nu funcționează așa, nu-i atât de simplu.
Nici nu știu ce este mai dureros: să nu fi vorbit deloc sau să vorbim ca aseară și, culmea, să existe un al treilea membru care să se poftească la discuție. Sinceră fiind, este ultimul om cu care aș fi vrut să vorbesc...
Nu mă interesează etichetele pe care mi le pun ceilalți, felul în care mă văd aceștia, iar faptul că mă judecă, îmi este pur indiferent. Sfaturile tale, draga mea, nu trebuie irosite pe mine, așa cum nici eu nu mi-aș irosi timpul luându-le în seamă. Sfaturi îmi pot da doar acele câteva prietene ce au înțeles ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă cu mine sau în interiorul meu. Sfaturi îmi pot da acei oameni cărora le păsa și care-mi știu sufletul, care știu câtă durere poate cuprinde acesta. Pot lua de una singură decizii, fiind expertă în problemele sufletului meu, știind ce pot, ce merit și unde trebuie să ajung. Uneori am refuzat cu încăpățânare să fac ce trebuie, pentru că îmi doream altceva. Și să te vreau pe tine a fost o încăpățânare! Inima și rațiunea nu sunt întotdeauna pe aceeași lungime de undă, iar când apare această contradicție, eu, ca fraiera, aleg să mă bazez pe sentimente. Așa au ajuns, bietele de ele, să fie sfâșiate, zdrelite.
Draga mea, rău nu îmi fac singură, așa cum ai sugerat. Răul mi-a fost făcut, în diferite circumstanțe. Singurul rău pe care mi-l fac singură este că îmi amintesc și că simt. Dar ce să fac? Nu pot controla niciuna dintre aceste două acțiuni.
Dorința mea nu este să ajung să fiu iubită de acest bărbat minunat, cum îl numești tu (și cum l-am considerat și eu.. până la proba contrarie). Nu voi cerși toată viața iubirea unui om incapabil de a-mi acorda așa ceva. Dorința mea este să fiu bine, să treacă repede următoarele luni extrem de importante pentru mine, să intru la facultatea dorită și să încep o nouă viață, departe de locurile acestea și cu gândul departe de tine.
Ai zis să merg mai departe.. Voi merge mai departe când voi putea. Încă sunt prinsă de aceste sentimente.
Așadar, aceasta este natura lucrurilor. Sunt scârbită, recunosc, de reacția prietenei tale. Iar tu.. Pe tine am să te iubesc mereu. Vei rămâne o parte importantă din trecutul meu, poate o alegere neinspirată, dar o lecție de viață (cruntă, ce-i drept..) . Păcat că ție ți-a revenit misiunea mârșavă de a mă învăța că cei pe care-i iubești, te pot răni cel mai tare și pot călca în picioare tot ce ai de oferit.
Dacă m-ai căuta vreodată, aș fi dispusă, indiferent de situație, ss te ajut. Aș fi oricând 'aici' pentru tine. Probabil greșesc având această disponibilitate pe care nu o meriți (având în vedere că tu nu mai ești în stare să faci nimic pentru mine, pentru a mă ajuta sau a mă face să mă simt mai bine... ) , dar este în regulă; oricum nu mă vei căuta...
Am simțit multe pentru tine și am trecut prin multe lucruri ce au avut legătură cu tine. Unele dintre ele îți sunt total necunoscute, întrucât ești decis să nu mai vorbești cu mine. N-aș fi avut cum să-ți vorbesc, să-ți povestesc ce mi se întâmplă, când tu ai decis să nu mai vorbim niciodată. Păcat că a trebuit să înfrunt totul singură. Păcat că nu vei afla niciodată toate acele lucruri . . .
